1. PROGRAM NAŢIONAL DE PREVENŢIE
1.1 Subprogramul de sănatate publică
Coordonarea de specialitate a subprogramului: Autoritatea de Sănătate Publică
Scopul subprogramului:
Îmbunataţirea stării de sănatate a populaţiei prin creşterea calităţii serviciilor preventive si instituirea măsurilor pentru combaterea bolilor transmisibile
Obiective:
1. Realizarea imunizărilor conform Calendarului Naţional de Vaccinare
2. Prevenirea si Supravegherea HIV, TB, ITS si a altor boli transmisibile
3. Supravegherea si Controlul Infecţiilor Nosocomiale
4. Prevenirea îmbolnăvirilor prin monitorizarea factorilor determinanţi din mediu de viaţa si muncă
5. Promovarea sănătaţii si a unui stil de viată sănătos
6. Hematologie si securitate transfuzionala
7. Controlul tutunului prin încurajarea renunţării la fumat
Coordonarea tehnică pe obiective:
Obiectiv 1. Institutele de Sănătate Publică – Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara- pentru judeţele arondate fiecărui institut, responsabil Centrul pentru prevenirea si controlul bolilor transmisibile, in calitate de manager al programului
Obiectiv 2. Institutul Clinic de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş” pentru HIV, Institutul de Pneumoftiziologie “Prof. dr. Marius Nasta” pentru TB, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti pentru ITS si alte boli transmisibile
Obiectiv 3. si 4 Institutul de Sănătate Publică Bucureşti
Obiectiv 5. Centrul de Sanatate Publica Sibiu
Obiectiv 6. Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T.Nicolau" Bucureşti
Obiectiv 7. Institutul de Pneumoftiziologie “Prof. dr. Marius Nasta”
OBIECTIV 1. : Realizarea imunizărilor conform Calendarului Naţional de Vaccinare
Obiectiv specific:
Asigurarea profilaxiei populaţiei generale impotriva bolilor prevenibile prin vaccinare
Activităţi:
1. Achiziţionarea vaccinurilor şi a materialelor sanitare necesare administrării acestora;
2. Depozitarea, transportul si distribuţia vaccinurilor la nivel local;
3. Realizarea imunizărilor conform calendarului de vaccinări;
4. Participarea la Săptămana Europeana a Imunizărilor stabilită de OMS - Aprilie 2007
5. Monitorizarea programului
6. Identificarea comunităţilor cu acces dificil la serviciile de sănătate şi organizarea de
campanii suplimentare de vaccinare pentru acestea;
7. Realizarea de studii de prevalenţă/imunogenitate/eficienţă vaccinală;
8. Supravegherea reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI);
9. Realizarea anchetelor bianuale de estimare a acoperirii vaccinale;
10. Administrarea vaccinurilor în condiţii de siguranţă maximă;
11. Instruirea personalului medical şi a mediatorilor sanitari cu privire la modul de realizare şi raportare a vaccinărilor;
12. Innoirea lanţului de frig de la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Activităţi desfăşurate de Institutele de Sănătate Publică –Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara:
1. Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile coordonează tehnic şi metodologic, monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea activităţilor desfăşurate de autorităţile de sănătate publică judeţene şi transmite rapoarte lunar, trimestrial şi anual către ASP–MSP
2. ISP regionale – Bucureşti, Cluj, Iaşi – coordonează tehnic şi metodologic activităţile autorităţilor de sănătate publică judeţene din teritoriul arondat;
3. Fundamentarea ştiinţifică în colaborare cu Comisia de Sănătate Publică a Ministerului Sănătăţii Publice, a introducerii de noi vaccinuri prin derularea de studii la nivel regional sau naţional;
4. Realizarea de sesiuni de instruire a personalului medical din judeţele arondate în domeniul de competenţă
5. Raportarea către Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile a indicatorilor lunari, trimestriali şi anuali, sinteza indicatorilor de la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene din teritoriul arondat;
6. Efectuarea de propuneri de îmbunătăţire a desfăşurării activităţilor intervenţiei.
Indicatori de evaluare si termenul de raportare:
a) Indicatori de rezultate - anual
- Acoperirea vaccinală la nivelul diferitelor categorii de populaţie, la nivel naţional (%) - 96
b) Indicatori fizici
- Număr doze de vaccin achiziţionate centralizat - 8, 5 milioane doze/an
c) Indicatori de eficienţă
- Cost mediu/doză vaccin achiziţionat centralizat 7, 2 lei
Activităţile acestei intervenţii precum si numărul de doze de vaccin achiziţionate au in vedere calendarul de vaccinare
Calendarul de vaccinare în anul 2007
|
Vârsta recomandată |
Vaccin |
Comentarii
|
|
Primele 24 de ore 4-7 zile |
Hep B BCG |
În maternitate |
|
2 luni |
DTP - Hep B, VPO |
Simultan |
|
4 luni |
DTP, VPO |
Simultan |
|
6 luni |
DTP - Hep B, VPO, |
Simultan |
|
12 luni |
DTP, VPO |
Simultan |
|
12-15 luni |
RRO |
|
|
30-35 luni |
DTP |
|
|
7 ani (în cls I-a) |
DT, RRO |
Campanii şcolare |
|
9 ani (în cls III-a) |
VPO, |
Campanii şcolare |
|
14 ani (în cls VIII-a) |
DT, Rub** |
Campanii şcolare |
|
18 ani (în cls. XII-a) |
Hep B |
Campanii şcolare |
* numai fetele
DTP = vaccin diftero-tetano-pertussis
DT = vaccin diftero-tetanic pediatric (se utilizează până la vârsta de 14 ani)
VPO = vaccin polio oral (pentru copii instituţionalizaţi şi copii care au contraindicaţii pentru VPO se va utiliza VPI = Vaccin polio inactivat sau combinat DTP-VPI)
Hep B = vaccin hepatitic B
DTP-Hep B = vaccin diftero-tetano-pertussis-hepatita B
RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion
BCG = vaccin de tip Calmette Guerrin
Rub vaccin rubeolic
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor menţionate se vor utiliza numai seringi de unică folosinţă
.
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
Institutele de Sănătate Publică – Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara
Buget total : 62.066 mii lei
Buget de stat – bunuri si servicii :62.066 mii lei
OBIECTIV 2 : Prevenirea si supravegherea HIV/SIDA, TB, ITS si a altor boli transmisibile
2.1. Supravegherea şi controlul infecţiei HIV/SIDA
Obiective specifice :
1. Monitorizarea evoluţiei infecţiei HIV/SIDA;
2. Reducerea transmiterii materno-fetale a HIV;
3. Prelungirea perioadei de viaţă prin depistarea precoce a infecţiei HIV/SIDA;
4. Limitarea transmiterii prin depistare precoce, includerea în supravegherea activă şi consiliere;
5. Estimarea prevalenţei HIV în populaţia generală şi în subpopulaţiile la risc.
Activităţi:
1. Depistarea infecţiei cu transmitere verticală (mamă - făt);
2. Depistarea infecţiei HIV/SIDA în grupele de risc, conform legislaţiei în vigoare;
3. Depistarea infecţiei HIV/SIDA - testare voluntară, cu consiliere pre şi posttestare;
4. Asigurarea testelor de diagnostic,eligibilitate la tratament si monitorizarea acestuia;
5. Activităţi de consiliere pre şi posttestare (asigurarea de materiale informative, prezervative etc.);
6. Instituirea unui sistem sentinelă pentru testarea gravidelor în maternităţi, a bolnavilor cu ITS în clinicile de dermato-venerologie, a bolnavilor de tuberculoză în clinicile de pneumoftiziologie;
Activităţi desfăşurate de Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş:
1. Monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea activităţilor desfăşurate de autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti si a centrelor regionale HIV/SIDA
2. Asigură coordonarea tehnică şi metodologică a autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti si a centrelor regionale HIV/SIDA
3. Raportează Autorităţii de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării activităţilor desfăşurate.
4. Asigură pregătirea personalului din reţeaua de supraveghere a infecţiei HIV/SIDA.
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultate - anual
- procentul de femei gravide testate din totalul de gravide din judeţ
- Creşterea cu 25% a numărului de femei gravide testate HIV în vederea asigurării profilaxiei transmiterii verticale;
- Creşterea cu 50% a numărului activităţilor de consiliere a persoanelor testate HIV
b) Indicatori fizici - trimestrial
- număr teste de diagnostic achiziţionate centralizat*
- număr teste de monitorizare achiziţionate centralizat*
- număr total persoane testate HIV: 250.000
- numar total de persoane monitorizate- 7200
- număr gravide testate HIV pentru prevenirea transmiterii verticale: 100.000 (se va raporta şi numărul de cazuri pozitive);
- număr persoane testate HIV din grupele de risc conform legislaţiei în vigoare: 75.000 (se va raporta şi numărul de cazuri pozitive);
- număr persoane din alte categorii testate HIV (testare voluntară, testarea pacienţilor cu TBC): 75.000 (se va raporta şi numărul de cazuri pozitive);
- număr contacţi identificaţi la un caz confirmat cu infecţie HIV, din care număr contacţi testaţi;
- număr persoane consiliate: 100.000
c) Indicatori de eficienţă - trimestrial
- cost mediu/test diagnostic: 2,25 *lei
- cost mediu/persoană consiliată: 5 lei
- cost mediu/persoană testată: 5 lei (nu se include costul testului)
* Nu se raportează de către ASPJ.
Indicatorii vor fi raportaţi de autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti si centre regionale HIV/SIDA către Institutul de sănătate publică regional. Institutele de sănătate publică vor analiza situaţia derulării subprogramului la nivel regional şi vor raporta la Institutul de boli infecţioase Matei Balş indicatorii raportaţi de către autorităţile arondate, împreună cu rezultatele analizei derulării subprogramului (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire).
Buget total : 12.047 mii lei
Buget de stat - transferuri :700 mii lei
Venituri proprii – bunuri si servicii : 11.347 mii lei
2.2. Supravegherea şi controlul tuberculozei
Obiective specifice :
1. Asigurarea unei rate de detecţie a cazurilor noi de tuberculoză de peste 70% prin controlul simptomaticilor şi a grupurilor la risc;
2. Menţinerea tendinţei de stagnare a creşterii incidenţei prin tuberculoză;
3. Obţinerea unei rate de succes terapeutic la cazurile noi înregistrate de peste 82%;
4. Instituirea unei campanii de informare educare comunicare la nivel naţional;
5. Evaluarea ponderii pacienţilor cu co-infecţie HIV/TB.
Activităţi:
1. Controlul simptomaticilor, contacţilor şi altor grupe la risc pentru depistarea cazurilor de tuberculoză;
2. Pregătirea personalului medical pentru aplicarea prevederilor programului;
3. Chimioprofilaxia persoanelor la risc;
4. Testarea HIV a pacienţilor cu tuberculoză, cazuri noi, pentru a se putea aprecia nivelul asocierii celor două afecţiuni;
5. Verificarea asigurării controalelor de calitate interne şi externe a laboratoarelor;
6. Supravegherea epidemiologică şi controlul focarelor de tuberculoză;
7. Supervizarea derulării programului cu scopul evidenţierii deficienţelor şi stabilirii
măsurilor pentru remediere.
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultate – anual
- Procentul contacţilor examinaţi din totalul contacţilor înregistraţi > 80%
- Procentul bolnavilor depistaţi din numărul suspecţilor examinaţi: 10%
- Procentul de persoane chimioprofilactizate din cele indicate pentru chimioprofilaxie > 90%
- Procentul de vizite efectuate din numărul de vizite programate: > 80%.
b) Indicatori fizici – trimestrial:
- Numărul contacţilor examinaţi (4 contacţi/1 caz TBC înregistrat): 120.000
- Numărul de suspecţi examinaţi (10 suspecţi/1 caz TBC înregistrat): 300.000
- Numărul de cazuri care beneficiază de chimioprofilaxie: 70.000
- Număr intradermoreacţii la PPD efectuate: 300.000
- Număr de vizite de supervizare în teritoriu efectuate de către medicii specialişti - 150
- Număr de vizite de supervizare în cadrul judeţelor - 16.000
- Număr activităţi de informare educare comunicare efectuate – 200
c) Indicatori de eficienţă - trimestrial:
- Cost mediu depistare activă bolnav cu TBC prin controlul contacţilor şi ai altor grupe la risc – 60 lei
- Cost mediu depistare a bolnavului cu TBC prin controlul simptomaticilor - 60 lei
- Cost mediu/tratament chimioprofilactic - 60 lei
- Cost mediu pe vizită de supervizare în teritoriu - 1.200 lei
Activităţi desfăşurate de Institutul National de Pneumoftiziologie Marius Nasta:
1. Monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea interventiei;
2. Asigură coordonarea metodologică a reţelei de pneumologie;
3. Dezvoltă şi implementează metodologii noi de supraveghere în vederea eficientizării sistemului naţional;
4. Raportează Autorităţii de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării activităţilor.
Indicatorii vor fi raportaţi de autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti catre Institutul de sănătate publică regional.
Institutele de sănătate publică regionale vor analiza situaţia derulării subprogramului la nivel regional şi vor raporta la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie Marius Nasta, sinteza regionala a indicatorilor pentru autorităţile de sănătate publică arondate, împreună cu rezultatele analizei derulării activităţilor (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire).
Nota Pentru coordonarea la nivel local a subprogramului, se desemnează un coordonator din cadrul Autorităţii de sănătate publică pentru supravegherea epidemiologică şi unul de specialitate din cadrul reţelei de pneumoftiziologie, care colaborează pentru realizarea subprogramului la nivel local.
Buget total : 5.020 mii lei
Buget de stat - bunuri si servicii : 1.562 mii lei
- transferuri :3.458 mii lei
2.3 Supravegherea si controlul infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS)
Obiectiv specific :
Scaderea incidenţei bolilor cu transmitere sexuală
Activităţi derulate la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene si unităţi sanitare nominalizate
1. Testarea serologică gratuită a gravidelor în vederea depistării infecţiei luetice;
2. Consilierea gratuită a tuturor gravidelor care se prezintă la autorităţile de sănătate publică în vederea testării serologice pentru sifilis;
3. Asigurarea medicamentelor şi materialelor necesare pentru tratamentul specific gratuit, prioritar, la gravidele cu serologii luetice reactive obţinute în cadrul activităţilor de testare ;
4. Efectuarea investigaţiei epidemiologice pentru cazurile raportate de sifilis congenital la nou-născutul viu;
5. Instituirea tratamentului specific corect al nou-născutului viu cu sifilis congenital;
6. Asigurarea diagnosticului serologic al infecţiei luetice pentru persoanele care nu sunt asigurate;
7. Asigurarea medicamentelor şi materialelor necesare pentru administrarea tratamentului specific antiluetic corect la contacţii de sifilis identificaţi;
8. Asigurarea medicamentelor şi materialelor necesare pentru administrarea tratamentului specific antiluetic corect persoanelor bolnave de sifilis care nu sunt asigurate.
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultate – anual
- Procentul de gravide testate de către ASP din totalul de gravide din judeţ
- Creşterea numărului de gravide testate serologic gratuit în cadrul autorităţilor de sănătate publică pentru sifilis;
- Asigurarea diagnosticului serologic şi al tratamentului specific antiluetic la un procent de 80% din totalul persoanelor neasigurate bolnave de sifilis;
b) Indicatori fizici – trimestrial
- Procentul de gravide testate de către ASP din totalul de gravide din judeţ
- Număr gravide testate serologic gratuit pentru sifilis în laboratorul Autorităţii de sănătate publică, din care câte cu serologie reactivă - 50.000
- Număr gravide cu serologie reactivă care beneficiază de tratament corect gratuit - 2.000
- Număr cupluri (mamă - nou-născut viu cu VDRL calitativ reactiv) testate VDRL cantitativ pentru depistarea sifilisului congenital al nou-născutului viu - 2.000
- Număr cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu raportate - 40
- Număr cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu raportate care beneficiază de investigaţie epidemiologică şi tratament specific corect - 40
- Număr persoane diagnosticate cu infecţie luetică şi neasigurate - 4.000
- Număr persoane diagnosticate cu infecţie luetică şi neasigurate care efectuează tratament specific corect - 3.500
- Număr contacţi de sifilis identificaţi care efectuează tratament specific corect - 30.000
c) Indicatori de eficienţă – anual
- Cost mediu/test depistare sifilis la gravidă - 20 lei
- Cost mediu tratament antiluetic al gravidei - 30 lei
- Cost mediu/test VDRL cantitativ pentru depistare sifilis congenital – 25 lei
- Cost mediu test serologic pentru diagnosticul infecţiei luetice la persoană neasigurată – 25 lei
- Cost mediu tratament antiluetic/persoană infectată neasigurată – 30 lei
- Cost mediu tratament antiluetic/contact identificat - 15 lei
Activităţi desfăşurate de Institutele de sănătate publică regionale :
1. Monitorizează şi evaluează la nivel regional desfăşurarea programului ;
2. Asigură coordonarea metodologică a programului;
3. Raportează Institutului de sănătate publică Bucureşti indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării programului.
Buget total : 1.000 mii lei
Buget de stat - transferuri :1.000 mii lei
2.4 . Supravegherea si controlul si altor boli transmisibile
Obiectiv specific :
Prevenirea si combaterea focarelor de boli transmisibile
a) Activităţi derulate la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene:
1. Supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice la ISP regional);
2. Vaccinarea grupelor la risc de îmbolnăvire/de transmitere a unor boli transmisibile (vaccinare antigripală, antirubeolică în vederea prevenirii transmiterii nozocomiale a infecţiei rubeolice de la nou-născutul cu sindrom rubeolic congenital, antitifoidică, antidizenterică, antihepatitică A/B, antirujeolică etc
3. Vaccinarea diftero-tetanică a gravidelor conform reglementărilor în vigoare;
4. Efectuarea dozei de rapel diftero-tetanică la intervale de 10 ani începând cu vârsta de 24 de ani, funcţie de resursele financiare existente;
5. Supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală sub coordonarea Institutului de sănătate publică regional, inclusiv imunizări în situaţii epidemiologice deosebite;
6. Instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală transmisibilă (depistarea, tratamentul profilactic şi/sau vaccinarea contacţilor, raportare, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, ancheta epidemiologică etc.), în colaborare cu reţeaua de asistenţă primară si sub coordonarea Institutului de sănătate publică regional;
7. Asigurarea activităţii epidemiologice în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale (inundaţii, cutremure etc.) de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, în colaborare cu reţeaua de asistenţă medicală primară şi de specialitate şi cu administraţia publică locală, conform practicilor epidemiologice curente;
8. Acţiuni speciale de depistare activă şi prevenire a bolilor transmisibile în comunităţi la risc sub coordonarea Institutului de sănătate publică regional;
9. Organizarea de instruiri ale personalului medico-sanitar şi a mediatorilor sanitari cu privire la prevenirea, depistarea, raportarea şi controlul bolilor transmisibile, precum şi cu privire la vaccinarea populaţiei din grupele expuse la risc sau din comunităţi greu accesibile;
10. Asigurarea medicamentelor, vaccinurilor, dezinfectantelor, materialelor sanitare, echipamentelor de protecţie necesare pentru intervenţie în caz de focar/epidemie de boală transmisibilă, sau situaţii de risc epidemiologic datorat calamităţilor naturale (inundaţii, cutremure etc.), prin reintregirea rezervei antiepidemice;
11.Acreditarea laboratoarelor de microbiologie
12. Participarea la supravegherea rezistenţei la antibiotice;
13. Participarea la sistemul de alertă precoce şi răspuns rapid.
NOTĂ:
Diagnosticul etiologic al bolilor transmisibile se asigură din fondurile alocate programului, în măsura în care acestea sunt identificate ca priorităţi de sănătate publică, iar resursele financiare o permit.
Toate vaccinurile şi materialele sanitare necesare activităţilor acestiu obiectiv se achiziţionează la nivel local.
b) Activităţi derulate la nivelul institutelor de sănătate publică regionale:
1. Îndrumare metodologică a reţelei de sănătate publică din judeţele arondate pentru instituirea măsurilor necesare, conform competenţei;
2. Supravegherea bolilor transmisibile din teritoriul arondat (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice la ASP-MSP );
3. Identificarea, intervenţia şi supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală/regională;
4. Acordarea de asistenţă tehnică autorităţilor de sănătate publică judeţene în instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală transmisibilă, inclusiv infecţia nosocomială;
5. Efectuarea de către institutele de sănătate publică a unor studii epidemiologice în domeniul bolilor transmisibile, cu acordul Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice;
6. Organizarea unor sesiuni de instruire a personalului din autorităţile de sănătate publică judeţene pe probleme de supraveghere a bolilor transmisibile cu acordul Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice
7. Controlul intern şi extern de calitate pentru laboratoarele din unităţile de sănătate publică;
8. Continuarea activităţilor derulate în vederea acreditării laboratoarelor;
9. Implementarea sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid.
c) Activităţi desfăşurate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino":
1. Supravegherea microbiologică a bolilor transmisibile (viroze respiratorii, enterovirusuri etc.);
2. Supravegherea rezistenţei la antibiotice;
3. Participarea la solicitarea Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice la investigarea focarelor/epidemiilor, inclusiv infecţii nosocomiale;
4. Asigurarea diagnosticului şi/sau confirmării diagnosticului pentru bolile transmisibile la solicitarea institutelor de sănătate publică şi a autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
d) Activităţi desfăşurate de ISPB:
1. Monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea interventiei
2. Asigură coordonarea metodologică a reţelei de boli transmisibile;
3. Raportează Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice cazurile de boli infecţioase, măsurile întreprinse şi propune acţiuni specifice, dacă situaţia o impune participând la realizarea acestora;
4. Raportează Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării programului, sesizând eventualele disfuncţionalităţi.
Indicatori de evaluare si termenul de raportare
a) Indicatori de rezultat – anua
- Scăderea cu 1% a numărului de cazuri de boli infecţioase în populaţia generală la 100.000 locuitori (cu excepţia cazurilor de TBC şi HIV/SIDA)
b) Indicatori fizici - trimestrial
- Număr activităţi de supraveghere şi control al bolilor transmisibile - 800/an
c) Indicatori de eficienţă - trimestrial
- Cost mediu/activităţi de supraveghere 14.000 lei
Buget total : 10.000 mii lei
Buget de stat – bunuri si servicii :10.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul 2
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara;
Spitalul de Boli Infecţioase Braşov - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul de Boli Infecţioase Cluj - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. V. Babeş" Craiova - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Paraschiva" Iaşi - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase nr. 1 Tg. Mureş - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. V. Babeş" Timişoara - centru regional HIV/SIDA;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. V. Babeş" Bucureşti - centru regional HIV/SIDA;
Institutul Clinic de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" Bucureşti - centru regional HIV/SIDA.
Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti;
Reţeaua de pneumoftiziologie (spitale de pneumoftiziologie, spitale TBC, ambulatorii de specialitate TBC, sanatorii TBC, secţii sau compartimente, preventorii);
Reţeaua de supraveghere şi control a bolilor cu transmitere sexuală (spitale, cabinete ambulatorii de specialitate)
BUGET TOTAL OBIECTIV 2 :28.067 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii :11.562 mii lei
- transferuri : 5.158 mii lei
Venituri proprii :- bunuri si servicii : 11.347 mii lei
OBIECTIV 3. Supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale
Obiectiv specific:
Depistarea si controlul infecţiilor nosocomiale
Activităţi desfăşurate de unităţile sanitare selectate:
1. Organizează sistemul de supraveghere la nivelul unităţii;
2. Depistează cazurile de infecţie nosocomială conform definiţiilor de caz din ordinul ministrului sănătăţii nr. 916/2006, pentru tipurile de infecţii selectate;
3. Recoltează probele biologice pentru examenul bacteriologic, conform protocolului;
4. Completează fişele de supraveghere/fişa cazului de infecţie nosocomială;
5. Trimite fişele de supraveghere/fişa cazului de infecţie nosocomială, săptămânal la ASP;
6. Realizează investigaţiile de laborator şi trimite tulpinile izolate (numai pentru microorganismele specificate în metodologie) de la cazurile de infecţie nosocomială la ISP teritorial şi IC, prin intermediul ASP*;
7. Raportează lunar la ASP judeţene indicatorii de evaluare din metodologie;
8. Raportează lunar la ASP judeţene şi numărul de cazuri de infecţii nozocomiale înregistrate în secţiile unde se organizează sistemele de supraveghere sentinelă, altele decât cele raportate în sistem sentinelă, precum şi numărul de externaţi din secţiile respective.
- În judeţele unde se află ISP, acesta asigură diagnosticul de laborator şi trimite tulpinile izolate (numai pentru microorganismele specificate în metodologie) la I.Cantacuzino;
- În celelalte judeţe laboratorul ASP judeţene asigură diagnosticul de laborator şi trimite tulpinile izolate (numai pentru microorganismele specificate în metodologie) la ISP regional şi I. Cantacuzino.
* În situaţia în care spitalul nu are capacitatea de laborator pentru investigaţii bacteriologice.
Activităţi desfăşurate de ASP judeţene şi a municipiului Bucureşti:
1. Desemnează din compartimentul/biroul de supravegherea si controlul bolilor transmisibile persoana care asigură suportul tehnic profesional pentru organizarea şi funcţionarea programului;
2. Instruieşte personalul medico-sanitar din unitatea sanitară cu paturi, respectiv secţiile selectate;
3. Verifică şi validează datele din fişele primite;
4. Completează şi trimite lunar la ISP regional, baza de date (format unic EPIDATA/EPIINFO);
5. Asigură diagnosticul de laborator pentru unităţile sanitare sentinelă care nu au capacitatea de laborator pentru investigaţii bacteriologice, în judeţele în care acesta nu este asigurat de ISP;
6. Asigură trimiterea probelor la ISP şi I. Cantacuzino (numai pentru microorganismele specificate în metodologie);
7. Monitorizează şi evaluează trimestrial derularea programului în unitatea/unităţile selectată utilizând indicatorii de evaluare din metodologie;
8. Comunică trimestrial unităţilor sanitare santinelă rezultatele analizelor epidemiologice efectuate.
9. Instituie şi aplica măsuri de control al focarului de infecţie nosocomială după anunţarea acestuia de către unitatea în care evoluează;
10. Organizează sesiuni de instruire a personalului din serviciile de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale din unităţile sanitare;
Activităţi desfăşurate de ISP regionale :
1. Verifică şi validează datele din fişele primite;
2. Completează şi trimite lunar la ISPB, baza de date (format unic EPIDATA/EPIINFO);
3. Sprijină tehnic şi metodologic ASP şi/sau unităţile santinelă;
4. Monitorizează şi evaluează trimestrial la nivel regional derularea programului utilizând Indicatorii de evaluare din metodologie;
5. Comunică trimestrial la ASP judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezultatele analizei epidemiologice efectuate la nivel regional;
6. Asigură diagnosticul de laborator pentru unităţile sanitare sentinelă care nu au capacitatea de laborator pentru investigaţii bacteriologice, în cazul în care acestea sunt situate pe teritoriul aceluiaş judeţ cu ISP (ISP Timişoara, ISP Iaşi, ISP Cluj);
7. Asigură identificarea şi caracterizarea preliminară a tulpinilor primite de la unităţile sanitare sentinelă;
8. ISP regional colaborează cu INCDMI Cantacuzino - Centrele Naţionale de referinţă şi asigură trimiterea tulpinilor (numai pentru microorganismele specificate în metodologie) pentru caracterizare completă şi realizarea băncii de izolate la nivel naţional.
Activităţi desfăşurate de ISPB:
1. Monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea programului utilizând indicatorii de evaluare din metodologie;
2. Raportează trimestrial Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice indicatorii realizaţi de fiecare unitate inclusă în subprogram;
3. Asigură diseminarea informaţiilor obţinute în urma analizelor epidemiologice efectuate la nivel naţional, trimestrial, către autorităţile de sănătate publică judeţene, institutele de sănătate publică şi Autoritatea de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice.
Indicatori de evaluare si termenul de raportare :
a) Indicatori fizici:
- Nr. cazuri IN depistate - 5.000
- Nr. cazuri IN investigate cu laboratorul - 5.000
- Nr. cazuri IN depistate şi investigate altele decât cele din sistemul sentinelă - 5.000
b) Indicatori de eficienţă:
- Cost mediu/acţiunea de depistare a unui caz IN - 500 lei
- Cost mediu/acţiunea de investigare cu laboratorul a unui caz IN – 700 lei
- Cost mediu/acţiunea de depistare şi investigare a altor tipuri de IN decât cele raportate în sistem sentinelă - 300 lei
c) Indicatori de rezultat:
- Incidenţa anuală a IN la 100 pacienţi externaţi, pe secţii - 5%
NOTĂ:
Programul de supraveghere al infecţiilor nosocomiale se va continua în spitale judeţene sau clinici universitare care au avut selectate secţii ce pot înregistra infecţii nosocomiale (chirurgie, ortopedie, arsi, neonatologie, terapie intensivă, obstetrică ginecologie, neurologie, urologie.
Raportarea trimestrială, pe categorii de infecţii şi secţii, a infecţiilor nosocomiale se va desfăşura conform legislaţiei în vigoare pentru toate unităţile sanitare cu paturi de la nivel naţional.
Toate unităţile sanitare vor respecta şi implementa normele de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 916/2006.
În cazul în care în judeţul în care funcţionează unitatea sanitară din sistemul sentinelă nu există capacitate de laborator pentru investigarea infecţiilor cu anaerobi, probele biologice destinate acestor investigaţii se recoltează şi se introduc direct în sisteme de transport speciale pentru anaerobi, conform protocolului şi se trimit direct la Laboratorul de referinţă pentru anaerobi din INCDIM Cantacuzino.
Indicatorii programului vor fi raportaţi de autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti catre institutul de sănătate publică regional. Institutele de sănătate publică vor analiza situaţia derulării subprogramului la nivel regional şi vor raporta la ISPB, indicatorii transmişi de către autorităţile arondate împreună cu rezultatele analizei derulării subprogramului (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire) ISPB va transmite la Autoritatea de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice indicatorii realizaţi.
Buget total : 3.500 mii lei
Buget de stat - transferuri : 3.500 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara;
Spitalul Municipal "Sf. Sofia" Sebeş, jud. Alba - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean Arad - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Piteşti, Argeş - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie Oradea - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Bacău - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie Botoşani - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie Braşov - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Braşov - nosocomiale;
Spitalul obstetrică-ginecologie Brăila - nosocomiale;
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Buzău - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Călăraşi - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Reşiţa - nosocomiale;
Spitalul Clinic de adulţi Cluj - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean Cluj - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Târgovişte - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie "Buna Vestire" Galaţi - nosocomiale;
Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" Galaţi - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Giurgiu - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Tg. Jiu - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Deva - nosocomiale;
Spitalul de Urgenţă Petroşani - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie "Elena Doamna" Iaşi - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi - nosocomiale;
Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Slatina - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie Ploieşti - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Satu Mare - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Zalău - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean Sibiu - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Suceava - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Alexandria - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" Timişoara - nosocomiale;
Spitalul Clinic Judeţean Timişoara - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Tulcea - nosocomiale;
Spitalul de obstetrică-ginecologie Râmnicu Vâlcea - nosocomiale;
Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea - nosocomiale;
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Focşani - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie Filantropia Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic de obstetrică-ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti - nosocomiale;
Institutul de Ocrotirea Mamei şi Copilului Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic de Urgenţe pentru copii Grigore Alexandrescu Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic de chirurgie plastică reparatorie şi arsuri Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Judeţean Sfinţii Constantin şi Elena Bucureşti (ASP Ilfov) - nosocomiale;
Institutul Clinic de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" Bucureşti - nosocomiale;
Institutul de Boli Cerebrovasculare "Prof. Dr. Vlad Voiculescu" Bucureşti - nosocomiale;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş", Bucureşti - nosocomiale.
Obiectiv. 4 Prevenirea îmbolnăvirilor prin monitorizarea factorilor determinanţi din mediu de viaţă şi muncă
4.1 Obiectiv specific:
Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă
Activităţi derulate la nivelul Autorităţilor de sănătate publică judeţene si a municipiului Bucureşti:
1. Implementarea sistemului calităţii şi acreditarea laboratoarelor ;
2. Supravegherea sănătăţii în relaţia cu calitatea apei potabile ;
3. Supravegherea epidemiilor hidrice ;
4. Supravegherea cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă generate de apa din fântână ;
5. Supravegherea sănătăţii în relaţie cu calitatea apei de îmbăiere;
6. Supravegherea calităţii aerului şi a indicatorilor de sănătate în relaţie cu aceasta;
7. Inspecţia produselor cosmetice;
8. Monitorizarea intoxicaţiilor neprofesionale cu pesticide;
9. Monitorizarea radioactivităţii apei potabile şi alimentului ;
10. Monitorizarea stării de sănătate în relaţie cu expunerea profesională la radiaţii ionizante ;
11. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare majore şi profilaxia efectelor cu iod stabil;
12. Monitorizarea protecţiei radiologice a pacientului în radiologia diagnostică;
13. Monitorizarea şi inspecţia modului de gestionare a deşeurilor medicale;
14. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei în raport cu calitatea habitatului uman şi a poluării sonore urbane
15. Instruire şi formare profesională;
16. Activităţi de inspecţie privind acţiunea factorilor de risc din mediu
17. Actiuni de inspectie din domeniul bunei practici de laborator.
18. Alte acţiuni destinate rezolvării priorităţilor locale.
4.2 Obiectiv specific:
Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari
Activităţi derulate la nivelul Autoritaţilor de sănătate publică judeţene si a municipiului Bucureşti:
1. Instruire şi formare profesională;
2. Monitorizarea calităţii nutritive şi a contaminării microbiologice a alimentelor de origine animală şi non-animală ;
3. Monitorizarea si inspecţia materialelor în contact cu alimentul ;
4. Monitorizarea si inspecţia aditivilor alimentari ;
5. Monitorizarea si inspecţia substanţelor aromatizante ;
6. Monitorizarea si inspecţia alimentelor tratate cu radiaţii ;
7. Monitorizarea si inspecţia suplimentelor alimentare ;
8. Monitorizarea si inspecţia alimentelor cu destinaţie nutriţională specială ;
9. Monitorizarea şi inspecţia alimentelor pentru evaluarea contaminării chimice - indicatorii GEMS FOOD ;
10. Monitorizarea şi inspecţia nivelului de iod din sarea iodată pentru consumul uman ;
11. Monitorizarea toxiinfecţiilor alimentare ;
12. Monitorizarea şi inspecţia alimentelor modificate genetic ;
13. Evaluarea stării de nutriţie a populaţiei ;
14. Activităţi de inspecţie privind acţiunea factorilor de risc din domeniul alimentului ;
15. Alte acţiuni destinate rezolvării priorităţilor locale.
16. Elaborarea Strategiei nationale de fortifiere a făinii
4.3 Obiectiv specific :
Evaluarea si supravegherea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor din colectivităţi în relaţie cu factorii din mediul de viaţă şi activitate
Activităţi derulate la nivelul Autoritaţilor de sănătate publică judeţene si a municipiului Bucuresti
1. Instruire şi formare profesională;
2. Monitorizarea şi inspecţia condiţiilor igienico-sanitare din tabere şi colonii ;
3. Evaluarea capacităţii de adaptare a elevilor la activitatea şcolară pentru depistarea sindromului de suprasolicitare ;
4. Identificarea şi cuantificarea riscului specific pentru sănătate generate de comportamentele cu risc (droguri, fumat, alcool, comportament alimentar, etc) ;
5. Monitorizarea dezvoltării fizice a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor ;
6. Monitorizarea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor;
7. Activităţi de inspecţie privind acţiunea factorilor de risc din colectivităţile de copii şi tineri ;
8. Alte acţiuni destinate rezolvării priorităţilor locale.
9. Asigurarea cu medicamente, instrumentar, materiale sanitare, formularelor medicale, consumabile necesare pentru desfăşurarea activitaţii cabinetelor medicale şcolare / studenţeşti;
10. Colectarea, evacuarea si neutralizarea deşeurilor provenite din activitaţi medicale.
4.4 Obiectiv specific:
Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc ocupaţionali
Activităţi derulate la nivelul Autorităţilor de sănătate publică judeţene si a municipiului Bucureşti
1. Instruire şi formare profesională;
2. Evaluarea factorilor de risc ocupaţionali ;
3. Cercetarea caracterului de profesionalitate a cazurilor de boală în vederea declarării bolilor profesionale ;
4. Acţiuni de evaluare, comunicare de risc şi informare asupra riscului profesional ;
5. Monitorizarea incidenţei bolilor profesionale şi a absenteismului medical prin boala profesională;
6. Armonizare legislativă, formare profesională în domeniul medicinii muncii;
7. Alte acţiuni destinate rezolvării priorităţilor locale.
Activităţi derulate la nivelul institutelor de sănătate publică regionale si Centrul de sănătate publică Tg. Mureş :
1. Elaborarea metodologiilor de monitorizare şi inspecţie pe domenii specifice ;
2. Instruirea personalului structurilor teritoriale pentru aplicarea metodologiei ;
3. Coordonarea metodologică a activităţilor de monitorizare şi control pe domenii specifice, analiza datelor colectate şi elaborarea rapoartelor naţionale ;
4. Controlul implementării metodologiilor în teritoriul arondat ;
5. Valorificarea rezultatelor rapoartelor naţionale ;
6. Acreditarea şi constituirea laboratoarelor regionale ;
7. Efectuarea de studii şi cercetări în domeniul stării de sănătate în relaţie cu factorii de risc din mediul de viaţă şi de muncă ;
8. Monitorizarea şi raportarea îndeplinirii planurilor de implementare specifice pentru integrarea europeană ;
9. Instruire de specialitate şi formare profesională ;
10. Elaborarea de proiecte de acte normative în domeniul specific;
11. Achiziţia de iod stabil în vederea iodoprofilaxiei persoanelor expuse la radiaţii ionizante.
a) Indicatori fizici
- Număr de acţiuni specifice (inclusiv studii) de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu pentru starea de sănătate - 1.000
- Număr de acţiuni de inspecţie - 200.000
b) Indicatori de eficienţă
- Cost mediu/acţiune de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu pentru starea de sănătate –1.000 lei
- Cost mediu /acţiune de inspecţie - 450 lei
Indicatorii vor fi raportaţi de către autoritaţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti la Institutele şi Centrele de sănătate publică, care dupa centralizare si evaluare le transmit la Autoritatea de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, trimestrial şi anual, împreună cu rezultatele analizei derulării intervenţiei (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire).
Buget total :11.903 mii lei
Buget de stat – bunuri si servicii : 6.903 mii lei
- transferuri :5.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
Institute şi Centre de sănătate publică;
Dispensarele medicale şcolare / studenţeşti de medicină generală şi stomatologie
Obiectiv 5. Promovarea sănătăţii si a unui stil de viaţă sănătos
5.1 Obiectiv specific:
Dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor favorabile sănătăţii prin metode de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate
Activităţi:
Desfăşurarea de campanii de informare, educare şi comunicare în concordanţă cu problemele de sănătate publică identificate la nivel naţional şi local şi în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Calendarul Sănătăţii) precum şi de alte activităţi specifice de promovare a sănătăţii, după cum urmează:
1. Armonizare legislativă în domeniul promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate;
2. Campanie IEC pentru Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei*;
3. Campanie IEC pentru Ziua Mondială a Sănătăţii; Ziua Naţională a Sănătăţii*;
4. Campanie IEC pentru Ziua Mondială Fără Tutun*;
5. Campanie IEC pentru Ziua Internaţională împotriva Abuzului de Droguri şi a Traficului Ilicit*;
6. Campanie IEC pentru Ziua Naţională Fără Tutun*;
7. Campanie IEC pentru Ziua Mondială Anti-SIDA*;
8. Campanie IEC pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos*;
9. Campanie de educare şi informare a populaţiei privind pandemia de gripă si gripă aviară.
10.Formare şi educaţie continuă pentru personalul care desfăşoară activităţi de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate (personalul din reţeaua naţională de promovare a sănătăţii, medici, psihologi, asistenţi sociali sau medicali, cadre didactice, consilieri şcolari etc.) , cursuri de formare de formatori,etc.
11.Formarea mediatorilor sanitari sau a formatorilor din programele de educaţie pentru sănătate dezvoltate în cadrul diferitelor comunităţi ;
12.Desfăşurarea de programe de promovarea sănătăţii cu parteneri externi ;
14.Evaluarea nivelului de cunoştinţe, atitudini şi comportamente nefavorabile sănătăţii populaţiei (fumat, alcool, droguri, alimentaţie, etc);
* Desfăşurarea de campanii IEC pentru celebrarea acestor zile este obligatorie.
Activităţile prevăzute la punctele 1-9, vor fi coordonate în mod direct de Autoritatea de Sănătate Publică a Ministerului Sănătăţii Publice. Nu intră în sarcina Autorităţilor de Sănătate Publică Judeţene.
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori fizici:
- Număr de campanii de informare, educare şi comunicare (IEC) - 300
- Număr total de alte acţiuni specifice de promovarea sănătăţii - 250
b) Indicatori de eficienţă - semestrial - cost mediu/campanie IEC - 7.100 lei
- cost mediu/acţiuni specifice de promovarea sănătăţii - 2.500 lei
5.2 Obiectiv specific:
Scăderea prevalenţei afecţiunilor oro-dentare şi a tulburărilor cranio-mandibulare (TCM)
Activităţi:
1. Profilaxia cariei dentare prin clătiri orale cu substanţe fluorurate; tratamentul profilactic al cariei dentare;
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori fizici:
- Număr total persoane tratate - 20.000 (judeţul Iaşi - 8.000, judeţul Constanţa - 12.000);
- Număr studii naţionale privind prevalenţa cariei dentare şi a TCM la grupele de vârstă cu risc - 1 (raportare anuală)
b) Indicatori de eficienţă:
- Cost mediu/trusă pentru clătire orală achiziţionate - 6 lei (raportare trimestrială);
- Cost mediu/trusă pentru clătire orală distribuite - 6,2 lei (raportare trimestrială);
Indicatorii vor fi raportaţi atât de către autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi de către institutele regionale şi Centrul de sănătate publică Tg. Mures, la Centrul de sănătate publică Sibiu, trimestrial şi anual, împreună cu rapoartele privind campaniile de informare, educare, comunicare desfăşurate şi rezultatele studiilor, efectuate în rândul populaţiei generale. Centrul de sănătate publică Sibiu va înainta aceste rapoarte Autorităţii de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice.
Buget total :3.055 mii lei
Buget de stat – bunuri si servicii : 2.655 mii lei
- transferuri : 400 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti/Birourile de Promovare a Sănătăţii şi Programe de Educaţie pentru Sănătate;
Institutul de Sănătate Publică Bucureşti;
Institutul de Sănătate Publică Timis;
Institutul de Sănătate Publică Iaşi;
Institutul de Sănătate Publică Cluj-Napoca;
Centrul de Sănătate Publică Sibiu;
Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş;
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - secţia Chirurgie Buco-maxilo-facială;
Spitalul Clinic de Urgenţe pentru copii "Sf. Maria" Iaşi;
Spitalul Universitar de stomatologie "Dan Teodorescu" Bucureşti;
Institutul de Ocrotirea Mamei şi Copilului Bucureşti.
Obiectiv 6. Hematologie şi securitate transfuzională
Obiective specifice :
1. Asigurarea unei securităţi transfuzionale maxime;
2. Realizarea autosuficienţei în sânge, produse derivate labile şi stabile de sânge.
Activităţi:
1. Colectarea de sânge şi componente sanguine;
2. Controlul imunohematologic, biologic şi bacteriologic al sângelui;
3. Stocarea, transportul şi distribuţia sângelui şi a componentelor sanguine derivate;
4. Promovarea donării benevole, neremunerate şi menţinerea donatorilor recrutaţi.
5. Asigurarea tichetelor de masa pentru donatori
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultate - anual
Creşterea numărului de donări de sânge - 3% .
b) Indicatori fizici - trimestrial
Număr donări/unităţi recoltate şi testate pe an - 450.000 donări
c) Indicatori de eficienţă - trimestrial
Cost mediu/unitate de sânge recoltată şi testată - 135 lei
Indicatorii se vor centraliza şi evalua de către INH şi vor fi raportaţi la Autoritatea de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, trimestrial şi anual, împreună cu rezultatele analizei derulării subprogramului (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire).
Buget total : 51.028 mii lei
Buget de stat – bunuri si servicii : 51.028 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti
Obiectivul 7. Controlul tutunului prin incurajarea renunţarii la fumat
7.1 Obiectiv specific :
Prevenirea consumului de tutun
Activităţi:
1.realizarea de materiale educaţionale pentru acţiunile de informare, educaţie şi comunicare ce au ca scop conştientizarea efectelor fumatului pasiv si activ
2. organizarea de acţiuni ce au ca scop informarea si educarea copiilor si adolescenţilor cu privire la efectele fumatului activ si pasiv
3.organizarea de acţiuni ce au ca scop mediatizarea prevederilor legale privind restricţionarea fumatului în spaţiile publice închise
4.instruirea în domeniul controlului tutunului a personalului medical implicat în comunicarea cu copiii şi tinerii
5.organizarea de concursuri pentru copii şi adolescenţi, având ca scop descurajarea consumului de tutun
6.evaluarea programului si a impactului diverselor măsuri pentru controlul tutunului
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultat:
- Număr tipuri de materiale educaţionale destinate comunicării cu copiii şi tinerii în domeniul consumului de tutun: 25
- Numar total de acţiuni: 3 acţiuni/ luna/ judeţ
- Numar total de şcoli in care s-au desfăşurat actiuni: 30 unitaţi de invăţamant/ judeţ
- Număr total de persoane instruite: 150
- studii de evaluare: 3
7.2 Obiectiv specific :
Incurajarea renunţării la fumat
Activităţi:
1. informare despre metodele de renunţare la consumul de tutun folosind linia telefonică gratuită ("Tel Verde – 08008STOP FUMAT")
2. terapie în vederea renunţării la fumat
3. acţiuni de promovare a adresabilităţii la medic pentru renunţarea la fumat
Indicatori de evaluare şi termenul de raportare
a) Indicatori de rezultat:
Număr total de persoane care au beneficiat de asistenţă medicală în vederea renunţării la fumat: 2000
Număr total de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos pentru renunţarea la fumat: 1000
Număr total de persoane care au renunţat la fumat: 350
Număr total de acţiuni specifice pentru încurajarea renunţării la fumat: 5
b) Indicatori de eficienţă:
Cost/persoană asistată medical pentru a renunţa la fumat: 220 lei
Cost aferent evaluării programului: 10.000 lei
Indicatorii vor fi raportaţi Institutului de Pneumoftiziologie “ Prof. Dr. Marius Nasta” - Centrului de consiliere pentru renunţarea la fumat, iar acesta va raporta Autorităţii de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice
Buget total : 943 mii lei
Buget de stat - transferuri :443 mii lei
Venituri proprii - transferuri :500 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti;
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "V. Babeş" Timişoara - clinica de pneumoftiziologie
Coordonarea de specialitate a subprogramului: Direcţia generală politici, strategii şi managementul calităţii în sănătate
Scopul subprogramului:
Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin creşterea calitaţii serviciilor si instituirea masurilor pentru combaterea bolilor netransmisibile
Obiective:
1. Prevenirea şi combaterea bolilor cardiovasculare
2. Prevenirea şi controlul în patologia oncologică
3. Prevenirea şi diagnosticarea precoce în bolile neurologice
4. Prevenţie în patologia endocrină
5. Reabilitarea serviciilor de urgenţă prespitalicească
6. Tratamentul bolilor cardiovasculare, hemofiliei şi talasemiei
OBIECTIV 1: Prevenirea şi combaterea bolilor cardiovasculare
1. Informarea şi educarea populaţiei cu privire la mijloacele de prevenire a bolilor cardio-vasculare
2. Identificarea si combaterea factorilor de risc pentru bolile cardiovasculare (fumat, alcool, alimentaţie, sedentarism, stres, colesterol, hipertensiune, obezitate)
3. Înregistrarea şi monitorizarea pacienţilor care au efectuat proceduri de cardiologie intervenţională şi by-pass aortocoronarian
Indicatori de evaluare
- scăderea mortalităţii specifice prin cardiopatii ischemice – 150 decese/100.000 locuitori
- incidenţa specifică prin boli cardiovasculare – 1%
- scaderea mortalităţii specifice prin boli cardiovasculare – 675/100.000 locuitori
- număr de pacienţi investigaţi pentru boli cardiovasculare – 200.000
- cost Registrul naţional de cardiologie intervenţională - 100.000 lei
- cost Registrul naţional de by-pass aortocoronarian - 100.000 lei
Buget total : 20.000 mii lei
Buget de stat : - transferuri : 15.000 mii lei
Venituri proprii: - transferuri : 5.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Unităţi sanitare cu paturi
OBIECTIV 2 : Prevenirea şi controlul în patologia oncologică
1. Informarea şi educarea populaţiei cu privire la mijloacele de prevenire ale tumorilor maligne
2. Diagnosticarea în stadii incipiente a pacienţilor cu displazii şi cancer de col uterin, glandă mamară, colo-rectal şi prostată
3. Dezvoltarea şi managementul registrului naţional de bolnavi cu tumori maligne
1 Informare, educare şi comunicare cu privire la mijloacele de prevenire ale cancerului
2 Screening pentru cancerul de col uterin, glandă mamară, colo-rectal şi de prostată;
3 Controlul calităţii diagnosticului citologic, formarea personalului de specialitate
4 Coordonarea la nivel local a programului şi managementul Registrului national de cancer.
- scăderea mortalităţii specifice - 197/100.000 de locuitori
- creşterea ponderii diagnosticării precoce prin screening – cu 10%
- număr teste screening cancer col – 130.000
- număr teste screening cancer mamar – 45.000
- număr teste hemocult pentru depistare precoce cancer colo-rectal– 20.000
- număr teste screening cancer prostată – 6.000
- cost mediu/screening cancer col - 35 lei
- cost mediu/screening cancer mamar - 50 lei
- cost mediu/teste hemocult pentru depistare precoce cancer colo-rectal - 30 lei
- cost mediu/ screening cancer prostată - 30 lei
- cost mediu activităţi informare, educare, coordonare la nivel local a programului şi managementul Registrului naţional de cancer – 50.000 lei /judeţ
Buget total: 12.917 mii lei
Buget de stat – Transferuri – 12.917 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuţă" Cluj
Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului Bucureşti
Institutul Clinic Fundeni
Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţi sanitare desemnate de acestea
OBIECTIV 3 : Prevenirea şi diagnosticarea precoce în bolile neurologice
1. Prevenirea complicaţiilor leziunilor vasculare cerebro-vertebrale prin tehnici de abord endovascular (embolizări, angioplastii, aplicări de stent-uri, etc.) si radiochirurgie stereotactica Gamma-Knife.
2. Implantarea dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson
3. Reabilitarea auditiva prin implant cohlear si proteze auditive BAHA
4.Continuarea Registrului naţional al bolnavilor cu patologia auzului – protezare auditiva / patologia osului
1.Depistarea precoce şi tratmentul minim invaziv al malformaţiilor vasculare cerebro-vertebrale şi al anevrismelor arterio-venoase;
2. Proceduri de neuro-radiologie intervenţională: embolizarea cu spirale detaşabile GDC a anevrismelor cerebrale, embolizarea cu microparticule a malformaţiilor vasculare cerebrale, aplicarea de stent-uri pentru tratamentul leziunilor arteriale la pacienţii care din motive clinice nu pot beneficia de metodele de abord chirurgical convenţional.
3. Continuarea Registrului naţional al bolnavilor cu patologia auzului – protezare auditiva / patologia osului temporal
4. Reabilitarea auditivă prin implant cohlear şi proteze BAHA
- prevenirea complicaţiilor hemoragice şi a decesului la pacienţii cu leziuni vasculare
- recuperarea în proporţie de peste 80% a copiilor cu surditate congenitală
- număr implanturi cohleare - 90
- număr dispozitive BAHA implantate - 35
- număr de anevrisme cerebrale embolizate: 45/an;
- număr de malformaţii vasculare cerebrale embolizate: 30/an;
- număr de stent-uri vasculare cerebrale aplicate: 5/an;
- număr de nucleoplastii: 50/an;
- număr de angioplastii carotidiene: 50/an;
- număr de vertebro-plastii percutane: 25/an
- cost mediu/implant cohlear – 65.000 lei
- cost mediu/proteză BAHA – 12.000 lei
- cost mediu/anevrism cerebral embolizat: 20.000 lei
- cost mediu/malformaţie vasculară cerebrală embolizată: 7.000 lei
- cost mediu/stent vascular cerebral aplicat: 13.000 lei
- cost mediu/nucleoplastie: 400 lei
- cost mediu/angioplastie carotidiană: 2.000 lei
- cost mediu/vertebro-plastii percutane: 400 lei
- cost registru - 50.000 lei
Buget total : 11.000 mii lei
Buget de stat – Transferuri :11.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. Dr. Dorin Hociotă"
Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
Spitalul Clinic Municipal Timişoara
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mures
Spitalul Clinic „Sf. Spiridon” Iasi
Spitalul judetean Ilfov “Sfintii Imparati Constantin si Elena”
Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
OBIECTIV 4 : Preventie în patologia endocrină
1. Creşterea calităţii vieţii la climacterium şi profilaxia osteoporozei
2. Scăderea morbidităţii prin guşa datorată carenţei de iod şi a complicaţiilor sale
1. Monitorizarea persoanelor cu risc pentru fracturi osteoporotice
2. Depistarea activă, diagnosticarea şi prevenirea complicaţiilor guşii în zonele endemice
- creşterea incidenţei specifice a hipotiroidismului prin depistare activă 1%
- scăderea incidenţei complicaţiilor datorate osteoporozei 1%
- număr persoane cu disfuncţie tiroidiană investigate – 4.737
- număr de examene screening pentru osteoporoză la femei la menopauză – 5.500
- cost mediu/investigaţie persoană cu disfuncţie tiroidiană - 95 lei
- cost mediu/investigaţie pentru osteoporoză - 100 lei
Buget total: 1.000.mii lei
Buget de stat –Transferuri :1.000 mii lei
Unităţi care derulează programul
Institutul de Endocrinologie "Prof. dr. C.I. Parhon" Bucureşti
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Cluj-Napoca
Spitalul clinic judeţean de urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Timişoara
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Tg. Mures
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Brasov
Spitalul judeţean Piteşti
Spitalul clinic judeţean Sibiu
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Arad
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Craiova
Spitalul clinic judeţean de urgenţă Constanta
Spitalul clinic judeţean Oradea
Spitalul judeţean de urgenţă Piatra Neamt
Spitalul judeţean de urgenţă Râmnicu Vâlcea
Spitalul judeţean Sf. Gheorghe
Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul judeţean Târgovişte
Spitalul judeţeanTg. Jiu
Spitalul judeţean Zalău
OBIECTIV 6 : Reabilitarea serviciilor de urgenţă prespitalicească
1.Creşterea calităţii serviciilor de urgenţă prin formarea continuă a personalului din cadrul serviciilor de urgenţă
2.Ameliorarea calităţii asistenţei medicale de urgenţă acordată pacienţilor şi reducerea mortalităţii şi morbidităţii
3.Creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de urgenţă adecvate indiferent de zona de reşedinţă (urban sau rural)
4.Reducerea mortalităţii în cazul pacienţilor traumatizaţi aflaţi în stare critică care necesită terapie de lungă durată în Terapie Intensivă
5.Creşterea capacităţii de răspuns a sistemului medical de urgenţă la nivel judeţean şi regional prin crearea unui sistem de coordonare judeţeană/regională a asistenţei medicale de urgenţă (inclusiv transfer al datelor prin telemedicină) şi asigurarea de şanse egale pentru populaţie
6.Crearea capacităţii de răspuns medical la situaţii de urgenţă majoră (accidente colective, nucleare, biologice, chimice, dezastre naturale – cutremure, inundaţii - etc) şi crearea unui sistem eficient de colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) în aceste situaţii
7. Eficientizarea timpului maxim de ajungere la cazurile de urgenţă majoră
1. Formarea continuă a personalului de specialitate din cadrul serviciilor de urgenţă spitalicesti si prespitalicesti in cadrul programului REMSSy prin :
a) cursuri de educaţie medicală continuă in medicină de urgenţă;
b) cursuri FAST;
c) cursuri de formare pentru dispeceri;
d) formare formatori pentru formarea personalului din cadrul UPU si serviciilor de ambulanţă judeţene;
e) intalniri ale Birourilor de asigurare si imbunatăţire a calităţii (BAIC);
f) asigurarea materialelor consumabile necesare pentru desfăşurarea programului REMSSy 4;
2. Acţiuni de pregătire pentru intervenţie in caz de dezastre;
3. Mentenanţa dispecerate
4. Ingrijirea cazurilor critice in cadrul spitalelor regionale de urgenţă si spitalele judeţene de urgenţă de grad II;
5. Exercitii, pregătirea si intervenţiile in caz de accidente colective, calamitaţi sau dezastre;
6. Activităţi cu caracter medical desfăşurate de echipajele de terapie intensivă mobilă, de salvare aeriană si asigurarea materialelor consumabile pentru acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă
7. Asigurare medicamente şi materiale sanitare pentru centrele de permanenţă
Indicatori de evaluare:
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea calităţii asistenţei medicale acordate pacienţilor – evaluare criterii calitate din ordin comun MS-CNAS
- creşterea accesului populaţiei la servicii de urgenţă
- creşterea nivelului de pregătire pentru intervenţii la dezastre
- procent de teritoriu acoperit de telecomunicaţii – 100%
b) Indicatori fizici:
- număr persoane formate la cursuri de educaţie medicală continuă în medicina de urgenţă- REMSSy 4- 800
- numărul de persoane formate la cursuri de FAST- REMSSy 4 - 180
- număr de persoane formate la cursuri de formare pentru dispeceri - 200
- număr de formatori pentru formarea personalului din serviciile de urgenţă de la nivelul UPU şi ambulanţă–REMSSy 4-15
- număr de întâlniri ale BAIC – min 6/judeţ/an
- număr de pregatiri pentru dezastre – min 3/judeţ/an
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu/persoană/training – REMSSy 4 – 1.800 lei
- cost mediu/persoană/training FAST – REMSSy 4– 1.400 lei
- cost mediu/persoană/ program de formare de formatori pentru formarea personalului UPU şi ambulanţă REMSSy 4 – 3.500 lei
- cost mediu pe centru de formare (consumabile) – 5.000 lei/centru/an
- cost mediu pe întâlnire BAIC – 400 lei/intalnire/centru
- cost mediu exerciţiu dezastre – 3.000 lei
- cost mediu formare dispeceri – 1.600 lei
Buget total: 4.000 mii lei
Buget de stat :- transferuri : 4.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Servicii de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti
Unităţi sanitare cu paturi
OBIECTIV 6 : Tratamentul bolilor cardiovasculare, hemofiliei şi talasemiei
6.1 Tratamentul bolilor cardiovasculare
Obiective specifice :
1. Tratamentul cu stimulatoare cardiace al pacienţilor cu bradiaritmii severe cu risc vital
2.Tratamentul cu defibrilatoare interne al pacienţilor cu aritmii severe, rezistente la tratamentul convenţional
Activităţile, indicatorii şi unităţile prin care se realizează obiectivele specifice sunt prevazute în anexa nr.3 la subprogramul nr.3 derulat în comun cu CNAS.
Buget total: 5.000 mii lei
Buget de stat :- transferuri către bugetul FNUASS: 5.000 mii lei
6.2 Tratamentul hemofiliei şi talasemiei
1. Creşterea speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii bolnavilor cu hemofilie şi talasemie;
2. Depistarea bolnavilor cu hemofilie şi talasemie şi înregistrarea acestora în Registrul naţional de hemofilie şi talasemie
Activităţile, indicatorii şi unităţile prin care se realizează obiectivele specifice sunt prevazute în anexa nr.3 la subprogramul nr.7 derulat în comun cu CNAS.
Buget total: 20.000 mii lei
Buget de stat :- transferuri către bugetul FNUASS: 20.000 mii lei
1.3 Subprogramul de sănătate a femeii şi copilului
Coordonarea de specialitate a subprogramului: Direcţia generală politici, strategii şi managementul calităţii în sănătate
Scopul subprogramului:
Imbunătăţirea stării de sănătate a femeii si copilului.
Obiective:
1.Creşterea accesului la servicii de sănătatea reproducerii
2.Profilaxia sindromului de imunizare Rh
3.Profilaxia şi diagnosticul pre- şi post-natal al malformaţiilor şi/sau al unor afecţiuni genetice
4. Profilaxia anemiei feriprive la gravidă
5. Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei consultaţiei prenatale
6. Profilaxia anemiei feriprive la copil
7. Profilaxia rahitismului carenţial la copil
8. Profilaxia malnutriţiei la prematuri
9. Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0-1an, care nu beneficiază de lapte matern, prin administrarea de lapte praf
10.Promovarea alăptării
11. Prevenirea encefalopatiei cauzate de fenilcetonurie şi hipotiroidism congenital
12. Diagnosticul şi tratamentul precoce al epilepsiilor, paraliziilor cerebrale şi întârzierilor neuropsihomotorii la copil şi prevenirea complicaţiilor acestora, precum şi depistarea precoce a surdităţii la nou-născuţi
13. Profilaxia cecităţii la prematuri prin depistarea precoce şi tratamentul retinopatiei de prematuritate precum şi profilaxia ambliopiei şi a tulburărilor de refracţie la copil
14. Diagnostic precoce, profilaxia primară şi secundară, monitorizarea şi recuperarea unor afecţiuni cronice la copil cum ar fi:
14.1 Sindromul de detresă respiratorie la nou-născuţi
14.2 Astmul bronşic la copil
14.3 Sindromul de malabsorbţie şi diaree cronică la copil
14.4 Mucoviscidoza la copil
14.5 Imunodeficienţele primare umorale la copil
14.6 Hepatita cronică la copil
15. Susţinerea îngrijirilor de terapie intensivă la nou-născuţi
OBIECTIV 1 :Cresterea accesului la servicii de sănătatea reproducerii
Obiective specifice:
1. Cresterea utilizarii metodelor de contracepţie moderne
2. Reducerea numarului de avorturi efectuate in sistem public si privat
3. Promovarea şi aplicarea de proceduri de radiologie intervenţională in sănătatea reproducerii
Activităţi
1.Procurarea si distributia de contraceptive*
2.Tipărirea şi distribuţia de formulare de inregistrare si raportare a activitatii de planificare familială
3.Instruirea şi perfecţionarea personalului medical din asistenţa medicală primară şi de specialitate
4.Imbunătăţirea comunicării naţional-local-furnizori prin întâlniri periodice
5.Îmbunătăţirea modului de raportare si monitorizare a consumurilor si stocurilor de contraceptive prin dezvoltarea si implementarea la nivel naţional si local a sistemului informaţional (web-based) de raportare electronica privind distributia produselor
6.Promovarea utilizarii contraceptivelor furnizate prin program
7.Embolizări de fibroame uterine
8.Embolizări hemostatice acute şi cronice
9.Terapia sarcinii etopice
10.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
* Contraceptivele se acordă fără plată prin cabinetele de planificare familială, prin cabinetele medicilor de familie incluşi în program, prin cabinetele de obstetrică-ginecologie din ambulatoriul de specialitate şi spital, precum si prin secţiile de ginecologie în care se efectuează avorturi la cerere.Categorii de persoane beneficiare de acordarea gratuită a contraceptivelor sunt: şomere, eleve şi studente, persoane care fac parte din familii beneficiare de ajutor social, femei cu domiciliu stabil în mediul rural, femei care efectuează un avort, la cerere, intr-o unitate sanitară publică, precum şi alte persoane fără venituri care dau declaraţie pe proprie răspundere în acest sens.
Toti furnizorii de servicii medicale de planificare familială incluşi în program au obligaţia de a justifica consumul de contraceptive către autorităţile de sănătate publică teritoriale.
a)Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea cu 3 % a utilizatorilor de metode moderne de contracepţie
- scăderea cu 10 % a numarului de avorturi;
b)Indicatori fizici:
- număr medici de familie implicaţi in furnizarea de servicii de planificare familială : 3.600
- număr de activităţi de promovare a utilizării contraceptivelor furnizate de program: 1 / judeţ
- număr utilizatori activi de metode moderne de contracepţie: 200.000
- număr avorturi efectuate in sistem public si privat : 140.000
- număr de proceduri embolizări de fibroame uterine: 250
- număr de proceduri embolizări hemostatice acute şi cronice: 20
- număr de proceduri radiologice intervenţionale efectuate pentru terapia sarcinii ectopice: 10
c) Indicatori de eficienţa :
- cost mediu / utilizator activ de metode de contracepţie : 15 lei
- cost mediu / procedură embolizare de fibroame uterine: 300 lei
- cost mediu / procedură embolizare hemostatică acută şi cronică: 250 lei
- cot mediu / procedură radiologică intervenţională efectuată pentru terapia sarcinii ectopice: 300 lei
Buget total: 3.083 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 3.000 mii lei
- transferuri: 83 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" Bucureşti - Centrul de planificare familială – instituţie coordonatoare
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală
Cabinetele de planificare familială, guvernamentale şi neguvernamentale
Cabinetele medicale din asistenţa medicala primară
Cabinetele de Obstetrică-Ginecologie din ambulatoriul de specialitate şi spital
Secţiile de ginecologie în care se efectuează avorturi la cerere
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
OBIECTIV 2: Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh.
Obiectiv specific:
Prevenirea sindromului de izoimunizare Rh
Activităţi
1.Procurarea imunoglobulinei specifice
2.Procurarea reactivilor pentru determinări specifice
3.Vaccinarea antiD a lăuzelor Rh negative eligibile
4.Vaccinarea antiD a femeilor eligibile Rh negative care au avortat sau care au avut sarcini ectopice
5.Coordonarea si monitorizarea activitătilor obiectivului
a)Indicatori de rezultat - anual:
- scăderea numărului de nou- născuţi cu anemie hemolitica cu 0.5 %
- scăderea incidenţei sindromului de izoimunizare cu 70 %
b)Indicatori fizici:
- număr lăuze Rh negative vaccinate cu imunoglobulina specifică : 5.000
- număr de femei Rh negative care au avortat vaccinate cu imunoglobulina specifică: 500
- număr de femei Rh negative care au avut sarcini ectopice vaccinate cu imunoglobulina specifică: 500
c)Indicatori de eficienta :
- cost mediu / vaccinare antiD : 392 lei
Buget total: 2.350 mii lei
Buget de stat - transferuri: 2.350 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Spitalele nominalizate de ASPJ şi a municipiului Bucureşti
Spital Recuperare Borsa, Maramures
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" – instituţie coordonatoare
OBIECTIV 3: Profilaxia si diagnosticul pre- si post-natal al malformatiilor si/sau al unor afecţiuni genetice
Obiectiv specific:
Scaderea numarului de nou-nascuti cu malformatii si/sau afectiuni genetice
Activităţi
1.Efectuarea activităţilor specifice de testare, de diagnostic clinic si de laborator a populatiei ţintă
2.Procurarea reactivilor specifici, kit-urilor necesare dozarilor hormonale si biochimice, precum si a materialelor sanitare si instrumentarului necesare efectuarii activităţilor specifice
3.Realizarea unor baze de date, organizarea unui sistem informaţional şi a registrelor naţionale pentru malformaţii congenitale si anomalii genetice
4.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a)Indicatori de rezultat - anual :
- scăderea incidenţei nou-născuţilor cu malformaţii şi/sau afecţiuni genetice cu 5 %
b)Indicatori fizici:
- număr gravide cu risc malformativ si genetic testate: 12.000
- număr malformaţii ale fătului/embrionului depistate: 1.000
- număr de examene citogenetice efectuate pe celule fetale: 700
- număr copii cu defecte congenitale evaluaţi clinic şi paraclinic: 600
- număr de copii cu defecte congenitale exploraţi genetic: 200
c)Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / gravidă testată pentru risc malformativ: 50 lei
- cost mediu / examen cariotip fetal: 700 lei
- cost mediu / copil cu defecte congenitale evaluat clinic si paraclinic: 50 lei
- cost mediu / copil cu defecte congenitale explorat genetic: 1.000 lei
Buget total: 1.320 mii lei
Buget de stat - transferuri: 1.320 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autoritatile de sănătate publică judeţene Bihor, Cluj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Spitalul Judeţean Ilfov –Secţia de obstetrică ginecologie nr.2 - Compartimentul de Medicină Materno-Fetală
Spitalele de Copii Oradea, Cluj, "Sfânta Maria" Iaşi
Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – institutie coordonatoare
Spitalul Judeţean Tg. Mureş
Spitalele de obstetrică ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi, "Dumitru Popescu"
Timişoara şi "Filantropia" Bucureşti
Centrul de Patologie Neuro-Musculară "Dr. Radu Horia" Vâlcele
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
OBIECTIV 4: Profilaxia anemiei feriprive la gravidă.
Obiectiv specific:
Reducerea incidenţei anemiei feriprive la gravide prin aplicarea terapiei specifice
Activităţi
1.Procurarea şi distribuţia preparatelor de fier la gravidă, cu prioritate la cele din categoria de risc
2.Monitorizarea prevalenţei anemiei feriprive la gravidă
3.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a)Indicatori de rezultat - anual :
- scăderea prevalenţei anemiei feriprive la gravida sub 35 %
b)Indicatori fizici:
- număr gravide beneficiare de administrare profilactică a preparatelor de fier: 80.000
c)Indicatori de eficienta:
- cost mediu / gravida beneficiară de profilaxie cu preparate de fier: 12,5 lei
Buget total: 1.000 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 1.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Unităţi cu paturi, precum şi cabinete de medicină de familie propuse de ASPJ şi municipiul Bucureşti
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti – institutia coordonatoare
OBIECTIV 5: Imbunătăţirea calităţii şi eficienţei consultatiei prenatale.
Obiective specifice:
1. Asigurarea suportului informaţional pentru inregistrarea serviciilor medicale destinate gravidei
2. Implementarea metodologiei de efectuare a asistentei pre-, intra si postnatale
Activităţi
1.Tipărirea si distribuţia Carnetului Gravidei, Fişei Anexa pentru supravegherea medicala a gravidei si lăuzei si a partogramei
2.Instruirea personalului medical pentru implementarea Protocoalelor privind metodologia efectuării consultaţiei pre-, intra si postnatale, a Carnetului Gravidei si a Fişei Anexa pentru supravegherea medicală a gravidei si lăuzei si a partogramei
3.Îmbunătăţirea comunicării naţional-local-furnizori prin întâlniri periodice
4.Cheltuieli complementare aferente programului Organizatiei Mondiale a Sanatatii “Maternitatea fără risc” in România
5.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat anual :
- creşterea numărului de gravide luate in evidenţă la 95%
- scăderea indicatorului de mortalitate maternă prin risc obstetrical direct sub 0.10 decese la 1.000 nascuţi vii.
b) Indicatori fizici:
- număr gravide luate in evidenţă: 200.000
- număr gravide beneficiare de suport informaţional: 200.000
- număr de unităţi / secţii de obstetrică care utilizează partograma: 50
- număr de unităţi / secţii de obstetrică care utilizează protocoale clinice pentru naştere: 60
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / suport informaţional: 2.5 lei
Buget total: 500 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 500 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casele de Asigurări de Sănătate
Cabinete de asistenţă medicală primară, de specialitate, secţii de obstetrică ginecologie
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti – instituţie coordonatoare
OBIECTV 6: Profilaxia anemiei feriprive la copil.
Obiectiv specific:
Reducerea incidenţei anemiei feriprive la copil prin aplicarea terapiei specifice
Activităţi
1.Procurarea şi distribuţia preparatelor de fier la copil, cu prioritate la cei din categoria de risc
2.Monitorizarea prevalenţei anemiei feriprive a copilului
3.Urmarirea eficacitaţii profilaxiei prin efectuarea dozarilor hemoglobinemiei la sugarii in vârstă de 1 an care au primit tratament profilactic
4.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat anual :
- scăderea prevalenţei anemiei feriprive la copil sub 45 %
b) Indicatori fizici:
- număr copii beneficiari de administrare profilactică a preparatelor de fier: 100.000
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil beneficiar de profilaxie cu preparate de fier: 20 lei
Buget total: 2.000 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 2.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Cabinete de asistenţă medicală primară, precum şi colectivităţi de copii propuse de ASPJ şi a municipiului Bucureşti
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti – instituţia coordonatoare
OBIECTIV 7: Profilaxia rahitismului carenţial al copilului.
Obiectiv specific:
Prevenirea rahitismului carenţial al copilului prin aplicarea terapiei specifice
Activităţi
1.Procurarea, distribuţia si administrarea profilactică a vitaminei D populaţiei ţintă
2.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de copii beneficiari de administrare profilactică a vitameinei D carenţial cu 20%
b) Indicatori fizici:
- număr copii beneficiari de administrare profilactică a vitaminei D: 200.000
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil beneficiar de profilaxie cu vitamina D: 10 lei
Buget total: 2.000 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 2.000 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Secţii/compartimente de nou-născuţi şi cabinete de asistenţă medicală primară nominalizate de ASPJ şi municipiul Bucureşti
Spitalul de Recuperare Borsa, Maramures
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti - institutia coordonatoare
OBIECTIV 8: Profilaxia malnutritiei la prematuri
Obiectiv specific:
Prevenirea malnutriţiei la prematuri prin administrare de preparate dietetice specifice
Activităţi
1.Procurarea de produse dietetice specifice, produse medicamentoase necesare prevenirii malnutriţiei (aminoacizi, soluţii lipidice, vitamine, eritropoetina etc.), si a consumabilelor necesare;
2.Procurarea de formule de lapte praf – medicament cu destinaţie medicală specială;
3.Administrarea tratamentului dietetic si medicamentos necesar in timpul spitalizarii şi in ambulator
4.Monitorizarea clinică si biologică a pacienţilor aflaţi in tratament.
5.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de prematuri beneficiari de produse dietetice specifice cu 30%
b)Indicatori fizici:
- număr copii beneficiari: 16.000
c)Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil beneficiar : 117,5 lei
Buget total: 1.880 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 1.880 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Spitalele clinice, judeţene precum şi alte unităţi propuse de ASPJ şi municipiul Bucureşti
Spitalul de Recuperare Borşa, Maramureş
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti - instituţia coordonatoare
OBIECTIV 9: Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă intre 0 – 12 luni care nu beneficiază de lapte matern, prin administrare de lapte praf.
Obiectiv specific:
Scăderea numarului de copii cu distrofie prin administrare de lapte praf copiilor care nu pot beneficia de lapte matern
Activităţi
1.Procurarea, distribuţia de lapte praf la copiii 0-1 an care nu beneficiază de lapte matern, conform reglementarilor in vigoare*
2.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
- cheltuieli de depozitare, transport.
* Laptele praf se distribuie în condiţiile prevăzute de Legea nr.321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, publicată în Monitorul Oficial nr.341/ 27.06.2001 si Ordinul comun al ministrului sănătaţii si familiei si ministrului administraţiei publice şi internelor nr. 267/1253/2006 de aprobare a Normelor metodologice privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse intre 0-12 luni.
a) Indicatori de rezultat anual :
- scăderea cu 20 % a numărului de copii distrofici
b) Indicatori fizici:
- număr copii beneficiari: 40.000
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil beneficiar : 185lei
Buget total: 7.400 mii lei
Buget de stat :- bunuri si servicii: 7.400 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Cabinete de asistenţă medicală primară
OBIECTIV 10 : Promovarea alaptarii
Obiectiv specific:
Incurajarea gravidelor si a mamelor cu copii in vârstă de 0-1 an să opteze pentru alimentaţia naturala a copiilor
Activităţi
1.Formarea personalului medical din asistenţa primară şi de specialitate pentru promovarea alaptării si consiliere
2.Promovarea alăptării şi consilierea privind alăptarea de către personal specializat a populatiei tinta (gravide, lăuze si familiilor acestora)
3.Adoptarea si implementarea legislaţiei privind codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
4.Susţinerea funcţionării CNPA
5.Susţinerea incadrării, organizării si funcţionării centrelor regionale de promovarea alăptării
6.Monitorizarea, evaluarea, certificarea / recertificarea ,,Spitalelor Prietene ale Copilului’’
7.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat anual :
- creşterea numărului de copii alimentaţi exclusiv la sân la 30%
- creşterea vârstei medii de introducere a biberonului la 6 luni;
- scăderea prevalenţei copiilor inţărcaţi la vârsta de 6 luni la 50 %.
b) Indicatori fizici:
- număr de centre regionale de promovare a alăptării: 12
- număr de personal medical instruit in promovarea alăptării: 400
- număr de gravide / lăuze beneficiare de activităţi de consiliere privind alăptarea: 20.000
- număr de maternităţi evaluate in vederea certificarii / recertificarii lor ca ,,Spitale Prietene ale Copilului’’: 10
- număr maternităţi nou inscrise in initiativa ,,Spital Prieten al Copilului’’: 5
- număr maternităţi care vor introduce / extinde sistemul rooming-in: 50
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / centru de promovare a alăptării: 19.584 lei
Buget total: 235 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 235 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Spitale judeţene şi de specialitate din Arad, Bihor, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Maramures, Mureş, Sibiu, Timiş, Bucureşti
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti - instituţia coordonatoare
Spitalele nominalizate de ASPJ şi municipiul Bucureşti
Comitetul Naţional de Promovare a Alăptării
OBIECTIV 11: Prevenirea encefalopatiei cauzate de fenilcetonurie şi hipotiroidism congenital.
Obiectiv specific:
Prevenirea riscului de handicap neuropsihomotor cauzat de fenilcetonurie si hipotiroidism congenital
Activităţi
1.Procurarea de teste specifice, medii de cultură, de laborator etc., alte materiale necesare screening-ului, medicamente si preparate dietetice fără fenilalanina sau sărace in fenilalanina, necesare tratamentului dietetic si medicamentos necesar in timpul spitalizării si in ambulator
2.Recoltare, transport si efectuarea testelor specifice
3.Dispensarizarea la nivelul tuturor eşaloanelor asistenţei medicale a copiilor confirmaţi
4.Coordonarea şi monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de nou-născuţi incluşi in screening pentru fenilcetonurie cu 20%
- creşterea numărului de nou-născuţi incluşi in screening pentru hipotiroidism congenital cu 20%
b) Indicatori fizici:
- număr de nou-născuţi testaţi pentru fenilcetonurie: 80.000
- număr de nou-născuţi diagnosticaţi cu fenilcetonurie: 6
- număr de nou-născuţi trataţi pentru fenilcetonurie: 20
- număr de nou-născuţi trataţi pentru hipotiroidism congenital: 80.000
- număr de nou-născuţi diagnosticaţi cu hipotiroidism congenital: 10
- număr de nou-născuţi trataţi pentru hipotiroidism congenital: 50
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / screening pentru fenilcetonurie: 1 lei
- cost mediu / screening pentru hipotiroidism congenital: 5 lei
- cost mediu / copil tratat pentru fenilcetonurie: 15.000 lei
- cost mediu / copil tratat pentru hipotiroidism congenital: 8.000 lei
Buget total: 1.180 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 1.180 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Autorităţile de sănătate publică Cluj, Iaşi, Timiş, precum şi ASP în teritoriile cărora se efectuează screening-ul neonatal
Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca - instituţia coordonatoare
Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi
Spitalul Clinic de Copii III Timişoara
Secţiile, compartimentele de nou-născuţi din judeţele în care se efectuează screening-ul
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu"
OBIECTIV 12 : Diagnosticul si tratamentul precoce al epilepsiilor, paraliziilor cerebrale si întârzierilor neuropsihomotorii la copil si prevenirea complicaţiilor acestora, precum si depistarea precoce a surdităţii la nou-născuţi
Obiective specifice :
12.1 Prevenirea deficientelor senzoriale si a tulburarilor de dezvoltare neuropsihomotorie la copil
Activităţi
1.Terapie specifică decontracturantă cu toxina botulinică in centre nominalizate
2.Formarea medicală continuă a medicilor de familie si de specialitate, a cadrelor medii, psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi, terapeuţi pentru terapie ocupaţională etc. pentru depistarea precoce a copiilor cu risc, tratament corect, prevenirea deficienţelor şi recuperarea copiilor cu deficienţe neuropsihomotorii, epilepsie si paralizii cerebrale
3.Tratamentul paraliziilor cerebrale şi altor afecţiuni neuromotorii prin electrostimulare
4.Procurare de teste specifice, consumabile, necesare pentru diagnosticul, tratamentul si recuperarea epilepsiilor, paraliziilor cerebrale si deficitului neuropsihomotor
5.Diagnostic precoce in fenomenele paroxistice la copil, tulburări motorii, întârzieri neuropsihomotorii
6.Elaborarea, publicarea si distribuirea de broşuri educative pentru pacienţii si parinţii copiilor cu epilepsie
7.Elaborarea ghidurilor metodologice de diagnostic, diagnostic precoce si tratament in fenomenele paroxistice cerebrale, întârzieri neuropsihomotorii, paralizii cerebrale
8.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
12.2: Prevenirea handicapului auditiv prin depistarea precoce a deficienţelor de auz
Activităţi
1.Screening pentru depistarea precoce a surditaţii
2.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de copii diagnosticaţi precoce cu fenomenele paroxistice la copil, tulburări motorii, întârzieri neuropsihomotorii cu 10%
- creşterea numărului de copii inscrişi in programul de screening pentru depistarea tulburărilor de auz cu 10%
b) Indicatori fizici:
- număr de copii cu paralizii cerebrale trataţi cu toxina botulinică: 200
- număr de copii cu paralizii cerebrale trataţi prin electrostimulare: 700
- număr de copii diagnosticaţi precoce cu fenomenele paroxistice, tulburari motorii, întârzieri neuropsihomotorii: 200
- număr de copii la care s-a efectuat screening pentru depistarea deficienţelor de auz: 20.000
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil tratat cu toxina botulinică: 10.000 lei
- cost mediu/ copil cu paralizii cerebrale tratat prin electrostimulare: 100 lei
- cost mediu / diagnostic precoce al fenomenelor paroxistice la copil, tulburarilor motorii, întârzierilor neuropsihomotrii: 100 lei
- cost mediu/ screening pentru depistarea deficienţelor de auz: 10 lei
Buget total: 2.290 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 2.290 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
Spitalul de Pediatrie Piteşti
Spitalul Clinic de Copii Oradea
Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca - Secţia Clinică de Neuropsihiatrie a Copilului şi Adolescentului Cluj
Spitalul Judeţean Mureş - Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă
Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia" Bucureşti, Secţia clinică de neurologie pediatrică - institutia coordonatoare (obiectiv specific nr12.1)
Spitalul Clinic de Copii "Dr. V. Gomoiu" Bucureşti
Spitalul Clinic de Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti
Spitalul Clinic de Copii "Marie Curie" Bucureşti - Secţia recuperare copii
Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - Secţia clinică de neuropsihiatrie infantilă
Spitalul de copii Botosani
Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix - Bihor - Secţia recuperare copii "1 Mai"
Sanatoriul Balnear Techirghiol - Secţia recuperare copii
Centrul Medical Clinic de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Adolescenţi "Cristian Şerban" Buziaş, judeţul Timiş
Spitalul de Recuperare Borşa - Maramureş
Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Buşteni
Centrul de Patologie Neuromusculară "Dr. Radu Horia" Vâlcele
Spitalul de Copii Botoşani
Spitalul de Copii Braşov
Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi
Spitalul de Copii "Petru şi Pavel" Ploieşti
Spitalul de Psihiatrie "Dr. G. Preda" Sibiu
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" Timişoara
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Panait Sârbu" Bucureşti
Spitalul Clinic de Urgenţe Judeţean Timişoara - Clinica O.R.L. Pediatrie
Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica de O.R.L, Clinica neurologie si recuperare neurologica.
Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă" Bucureşti - institutia coordonatoare(obiectiv specific nr.12.2)
OBIECTIV 13: Profilaxia cecităţii la prematuri prin depistarea precoce si tratamentul retinopatiei de prematuritate si profilaxia ambliopiei la copil
Obiectiv specific:
Prevenirea apariţiei cecitaţii si a tulburărilor de refracţie la copil
Activităţi
1.Screening pentru depistarea riscului de cecitate, a viciilor de refracţie si ambliopiei la populaţia ţintă
2.Tratament specific al retinopatiei de prematuritate
3.Corectarea viciilor de refracţie si aplicarea masurilor specifice pentru tratmentul ambliopiei
4.Monitorizarea postterapeutică a copiilor trataţi
5.Formarea profesională a personalului de specialitate pentru activităţile specifice
6.Cheltuieli complementare aferente programului Organizatiei Mondiale a Sanatatii <Prevenirea cecitatii si tulburarilor de vedere> in Romania
7.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de prematuri examinaţi pentru depistarea retinopatiei de prematuritate cu 10%;
- creşterea numărului de copii examinaţi pentru depistarea ambliopiei cu 10%;
b) Indicatori fizici:
- număr de prematuri examinaţi pentru depistarea retinopatiei : 1.000
- număr de prematuri testaţi cu risc pentru retinopatia de prematuritate: 500
- număr de prematuri trataţi cu laser: 50
- număr de copii examinaţi pentru depistarea ambliopiei : 500
- număr de copii trataţi pentru ambliopie: 200
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / prematur testat pentru retinopatie: 30 lei
- cost mediu / prematur tratat cu laser: 10.000 lei
- cost mediu / copil testat pentru ambliopie: 30 lei
- cost mediu / copil tratat pentru ambliopie: 1.225 lei
Buget total: 805 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 805 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" - institutia coordonatoare
Autoritatile de sănătate publică Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Spitalele propuse de autoritatile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
OBIECTIV 14: Diagnosticul precoce, prevenţia primară şi secundară, monitorizarea şi recuperarea unor afecţiuni cronice la copil
Obiectiv specific:
Prevenirea apariţiei si complicaţiilor unor boli cronice ale copilului
a. sindromul de detresă respiratorie la nou-născuţi
b. astmul bronşic la copil
c. sindromul de malabsorbţie si diareea cronica la copil
d. mucoviscidoza la copil
e. imunodeficienţele primare umorale la copil
f. hepatita cronica la copil
Activităţi
1.Procurare de medicamente, produse dietetice specifice, reactivi, materiale sanitare si consumabile specifice
2.Procurarea de suplimente nutritive cu destinaţie medicală specială
3.Investigaţia paraclinică şi de laborator specifică pentru stabilirea diagnosticului si monitorizarii tratamentului
4.Profilaxia si administrarea tratamentului specific necesar in timpul spitalizarii si in ambulator
5.Consilierea specifică
6.Elaborarea, editarea, distribuirea de ghiduri de profilaxie şi tratament specific
7.Realizarea unor baze de date pentru bolnavii cronici (registre naţionale)
8.Managementul central şi regional al afecţiunilor cronice la copil
9.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- reducerea mortalităţii infantile prin sindrom de detresă respiratorie cu 10%
- creşterea numărului de copii cu astm bronşic diagnosticaţi precoce cu 10%
- creşterea numărului de copii cu sindromul de malabsorbţie si diareea cronica la copil diagnosticaţi precoce: cu 10%
- creşterea numărului de copii cu mucoviscidoză diagnosticaţi precoce cu 10%
- creşterea numărului de copii cu imunodeficienţe primare umorale diagnosticaţi precoce cu 10%
- creşterea numărului de copii cu hepatită cronică diagnosticaţi precoce cu 10%
b) Indicatori fizici:
- număr de copii născuţi cu sindrom de detresă respiratorie trataţi cu surfactant: 450
- numar de copii decedaţi prin sindrom de detresă respiratorie după administrarea tratamentului cu surfactant : 100
- număr de copii testaţi pentru astm bronşic: 3.600
- număr de copii cu astm bronşic trataţi : 4.500
- număr de copii investigaţi pentru diaree cronica / sindrom de malabsorbţie : 2.000
- număr de copii cu diaree cronică / sindrom de malabsorbţie trataţi :1.800
- număr de copii testaţi pentru mucoviscidoză: 1.000
- număr de copii cu mucoviscidoză trataţi: 300
- număr de copii testaţi pentru imunodeficienţe primare umorale:1.200
- număr de copii cu imunodeficienţe primare umorale trataţi:100
- număr de copii testaţi pentru hepatită cronică: 3.500
- număr de copii cu hepatită cronică trataţi: 500
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / copil cu sindrom de detresa respiratorie tratat cu surfactant:2.111 lei
- cost mediu / copil testat pentru astm bronşic 50 lei
- cost mediu / copil cu astm bronşic tratat 273 lei
- cost mediu / copil investigat pentru diaree cronica / sindrom de malabsorbţie :60 lei
- cost mediu / copil cu diaree cronica / sindrom de malabsorbţie tratat 333 lei
- cost mediu / copil testat pentru mucoviscidoză 200 lei
- cost mediu / copil cu mucoviscidoză tratat 2.383 lei
- cost mediu / copil testat pentru imunodeficienţe primare umorale 100 lei
- cost mediu / copil cu imunodeficienţe primare umorale tratat 2.350 lei
- cost mediu / copil testat pentru hepatită cronică 100 lei
- cost mediu / copil cu hepatită cronică tratat 800 lei
Buget total: 5.100 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 5.100 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Sindromul de detresa respiratorie la nou-nascuti
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti - institutie coordonatoare
Autoritatile de sănătate publică judeţene Bihor, Brasov, Cluj, Galati, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Astmul bronsic la copil
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
Autoritatile de sănătate publică judeţene Alba, Bihor, Botosani, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Buşteni - instituţie coordonatoare
Sindromul de malabsorbtie si diaree cronica la copil
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti - instituţie coordonatoare
Autoritatile de sănătate publică judeţene Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Mucoviscidoza la copil
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
Autoritatile de sănătate publică judeţene Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş (Spitalul Clinic Judetean Timis - instituţie coordonatoare) şi a municipiului Bucureşti
Imunodeficientele primare umorale la copil
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
Autoritatile de sănătate publică judeţene Cluj, Iaşi, Timiş (Spitalul Clinic de Copii ,,Prof. Dr. Louis Turcanu - instituţie coordonatoare)
Hepatita cronică la copil
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti
Autoritatile de sănătate publică judeţene Bihor, Botosani, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Timiş şi a municipiului Bucureşti
Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iaşi, Secţia clinică II Pediatrie - institutie coordonatoare
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie", Bucureşti
Spitalele judeţene Bihor, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Timiş - secţiile de pediatrie
OBIECTIV 15: Susţinerea îngrijirilor de terapie intensivă la nou-născuţi
Obiectiv specific:
Îmbunătaţirea calităţii serviciilor medicale de terapie intensivă acordate nou-născuţilor
Activităţi
1.Procurare de reactivi, consumabile, materiale sanitare necesare îngrijirii intensive a nou-născuţilor;
2.Asigurarea de reactivi, medicamente, materiale sanitare, consumabile, precum şi organizarea şi asigurarea transportului în cazuri justificate pentru nou-născuţi
3.Coordonarea si monitorizarea activităţilor obiectivului
a) Indicatori de rezultat - anual :
- creşterea numărului de nou-născuţi cu greutate mica la naştere internaţi in secţiile / compartimentele de terapie intensivă de nivel III cu 10%
- creşterea numărului de nou-născuţi transportaţi cu unitatea de transport neonatal cu 50%
b) Indicatori fizici:
- număr de secţii de terapie intensivă nou-născuţi beneficiare: 60
- număr de unităţi de transport nou-născuţi beneficiare: 3
- număr de nou-născuţi internaţi in secţii/compartimente de terapie intensivă: 10.000
- număr de nou-născuţi transportaţi cu unitaţi de transport neonatal: 800
c) Indicatori de eficienţă:
- cost mediu / secţie de terapie intensivă: 53.000 lei
- cost mediu / unitate de transport nou-născuţi: 20.000
Buget total: 3.240 mii lei
Buget de stat :- transferuri: 3.240 mii lei
Unităţi care derulează obiectivul
Spitalul clinic de obstetrica-ginecologie „Cuza Voda” Iasi –instituţie coordonatoare
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului Bucureşti
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
Secţiile/compartimentele de pediatrie, terapie intensivă, ATI, structuri primiri urgenţe, compartimente de terapie intensivă nou-născuţi, din spitalele propuse de autoritatile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti nominalizate de ASPJ